Răspuns: În plus faţă de afirmaţiile specifice ale lui Isus legate de propria Sa identitate (vezi de asemenea întrebarea “Este Isus Dumnezeu?”),
ucenicii Săi au recunoscut dumnezeirea lui Hristos. Ei au afirmat că
Isus avea dreptul de a ierta păcatele – ceva ce numai Dumnezeu poate
face, întrucât păcatul este împotriva lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor
5:31; Coloseni 3:13; cf. Psalmul 130:4; Ieremia 31:34). În strânsă
legătură cu această ultimă afirmaţie, s-a spus de asemenea despre Isus
că El este Cel care va “judeca viii şi morţii” (2 Timotei 4:1). Toma
strigat către Isus: “Domnul meu, şi Dumnezeul meu!” (Ioan 20:28). Pavel
spune Îl numeşte pe Isus “marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor” (Tit
2:13), şi arată că înainte de întruparea Sa, Isus a existat ca parte a
lui Dumnezeu (Filipeni 2:5–8). Epistola către Evrei spune cu privire la
Isus că: “Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci”
(Evrei 1:8). Ioan a spus de asemenea că: “La început era Cuvântul, şi
Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul [Isus] era Dumnezeu” (Ioan 1:1).
Alte exemple din Scriptură care ne învaţă despre dumnezeirea lui Hristos
pot fi găsite în Apocalipsa 1:17; 2:8; 22:13; 1 Corinteni 10:4; 1 Petru
2:6–8; Psalmul 18:2; 95:1; 1 Petru 5:4; Evrei 13:20, însă chiar şi
numai unul dintre acestea ar fi suficient pentru a arăta că Hristos a
fost considerat ca Dumnezeu de către cei care L-au urmat.
Lui Isus I-au fost atribuite de asemenea titluri şi caracteristici
care în Vechiul Testament erau în mod unic ale lui Iehova (numele formal
al lui Dumnezeu). Titlul de “Răscumpărător” din Vechiul Testament
(Psalmul 130:7; Osea 13:14) este utilizat deseori în Noul Testament când
se vorbeşte despre Iisus (Tit 2:13; Apocalipsa 5:9). Isus este de
asemenea numit Emanuel (“Dumnezeu este cu noi” în Matei 1). În Zaharia
12:10, Iehova spune: “îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au
străpuns.” Noul Testament aplică această profeţie la crucificarea lui
Isus (Ioan 19:37; Apocalipsa 1:7). Dacă Iehova este Cel care a fost
străpuns şi la care au privit, iar Iisus a fost Cel străpuns şi la care
au privit, atunci Iisus este Iehova. Apostolul Pavel interpretează Isaia
45:22–23 aplicând aceste la Iisus în Filipeni 2:10–11. Mai mult, numele
lui Iisus este utilizat alături de cel al lui Iehova în rugăciune: “Har
şi pace vouă de la Dumnezeu Tatăl, şi de la Domnul nostru Iisus
Hristos!” (Galateni 1:3; Efeseni 1:2). Dacă Iisus nu ar fi Dumnezeu,
atunci aceasta ar fi o blasfemie. Numele lui Iisus apare alături de cel
al lui Iehova în porunca lui Iisus de a boteza “în numele [singular] al
Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28:19; vezi de
asemenea 2 Corinteni 13:14). În Apocalipsa, Ioan spune că toată creaţia
Îl laudă pe Hristos (Mielul) – deci Iisus nu este parte a creaţiei
(Apocalipsa 5:13).
Lucruri care pot fi împlinite numai de către Dumnezeu sunt atribuite
în mod egal lui Iisus. Iisus nu numai că a înviat morţi (Ioan 5:21;
11:38–44), şi a iertat păcate (Faptele Apostolilor 5:31; 13:38), dar El a
creat şi susţine universul (Ioan 1:2; Coloseni 1:16-17)! Acest lucru
este întărit şi mai mult atunci când cineva vrea să ia în considerare
faptul că Iehova a spus că El a fost singur de-a lungul procesului de
creaţie (Isaia 44:24). Mai mult, Hristos are toate atributele pe care
numai Dumnezeu le poate avea: veşnicia (Ioan 8:58), omniprezenţa (Matei
18:20, 28:20), omniscienţa (Matei 16:21), omnipotenţa (Ioan 11:38-44).
Acum, este una să pretinzi a fi Dumnezeu sau să convingi pe cineva să
creadă asta, şi alta să poţi şi demonstra că este adevărat. Ca
demonstraţie a pretenţiei Sale de a fi Dumnezeu, Hristos a făcut o
mulţime de miracole şi chiar a înviat dintre morţi. Iată numai câteva
din minunile lui Iisus: a transformat apa în vin (Ioan 2:7), a mers pe
ape (Matei 14:25), a înmulţit obiecte fizice (Ioan 6:11), a vindecat
orbi (Ioan 9:7), ologi (Marcu 2:3), şi alţi bolnavi (Matei 9:35; Marcu
1:40–42), şi chiar a înviat oameni dintre cei morţi (Ioan 11:43–44; Luca
7:11–15; Marcu 5:35). Mai mult, Hristos Însuşi a înviat dintre cei
morţi. Fată de mitologia păgână cu aşa-zişi zei care mor şi învie, nimic
asemănător învierii lui Hristos nu este revendicat cu asemenea
seriozitate de către alte religii – şi nici o altă revendicare nu are
atâtea confirmări extra-scripturale. Conform Dr. Gary Habermas, există
cel puţin 12 evenimente istorice pe care chiar şi criticii necreştini de
specialitate le admit că adevărate:
1. Iisus a murit prin crucificare.
2. El a fost îngropat.
3. Moartea Sa a determinat pierderea speranţei şi despărţirea temporară a ucenicilor Săi.
4. Mormântul lui Iisus a fost descoperit (sau se pretinde că ar fost descoperit) gol după numai câteva zile.
5. Ucenicii au crezut că au văzut pe Hristos înviat.
6. După aceasta, ucenicii au fost transformaţi din a fi plini de îndoială în credincioşi îndrăzneţi.
7. Acest mesaj a constituit centrul predicării în Biserica primară.
8. Acest mesaj a fost predicat în Ierusalim.
9. Biserica s-a născut şi a crescut ca rezultat al predicării acestui mesaj.
10. Ziua de Sabat a devenit “odihna” in El, Isus. (Evrei 4). Crestinii nu mai au o zi din sapte ci sapte din sapte ca inchinare in duh si-n adevar Regelui.
11. Iacov, un sceptic, a fost convertit atunci când la rândul lui L-a văzut pe Iisus înviat.
12. Pavel, în duşman al creştinismului, a fost convertit ca urmare a unei experienţe prin care el a crezut că L-a văzut pe Iisus înviat.
2. El a fost îngropat.
3. Moartea Sa a determinat pierderea speranţei şi despărţirea temporară a ucenicilor Săi.
4. Mormântul lui Iisus a fost descoperit (sau se pretinde că ar fost descoperit) gol după numai câteva zile.
5. Ucenicii au crezut că au văzut pe Hristos înviat.
6. După aceasta, ucenicii au fost transformaţi din a fi plini de îndoială în credincioşi îndrăzneţi.
7. Acest mesaj a constituit centrul predicării în Biserica primară.
8. Acest mesaj a fost predicat în Ierusalim.
9. Biserica s-a născut şi a crescut ca rezultat al predicării acestui mesaj.
10. Ziua de Sabat a devenit “odihna” in El, Isus. (Evrei 4). Crestinii nu mai au o zi din sapte ci sapte din sapte ca inchinare in duh si-n adevar Regelui.
11. Iacov, un sceptic, a fost convertit atunci când la rândul lui L-a văzut pe Iisus înviat.
12. Pavel, în duşman al creştinismului, a fost convertit ca urmare a unei experienţe prin care el a crezut că L-a văzut pe Iisus înviat.
Chiar dacă au existat persoane care au avut obiecţii cu privire la
această listă specifică, numai o mică parte a lor sunt suficiente pentru
a proba învierea şi formarea mesajului Evangheliei: moartea,
îngroparea, învierea şi apariţiile lui Iisus de după înviere (1
Corinteni 15:1-5). Chiar dacă pot exista teorii care să explice unul sau
mai multe dintre evenimentele menţionate mai sus, învierea lui Hristos
este suficientă şi acoperitoare. Criticii admit că ucenicii au pretins
că L-au văzut pe Iisus înviat. Nici minciunile şi nici halucinaţiile nu
ar putea să transforme oamenii la fel cum învierea lui Isus a făcut-o.
În primul rând, ce ar fi putut câştiga din asta? Creştinismul nu era
popular în acea vreme şi cu siguranţă că nu le putea aduce nici un fel
de avantaje materiale. În al doilea rând, mincinoşii nu sunt cele mai
potrivite persoane pentru a fi martiri. Nu există nici o explicaţie mai
bună pentru disponibilitatea ucenicilor de a muri în feluri cu adevărat
oribile pentru credinţa lor decât învierea lui Hristos. Da, este
adevărat că o mulţime de oameni mor pentru minciuni despre care ei cred
că sunt adevăruri, însă nimeni nu este dispus să moară pentru ceva ce
crede că este o minciună.
În concluzie: Hristos a pretins că este Iehova, El este Dumnezeu (nu
doar “un dumnezeu” – ci Dumnezeu cel adevărat), cel care L-au urmat
(Evrei care ar fi trebuit altfel să fie pedepsiţi de idolatrie) au
crezut în El şi s-au raportat la El ca la Dumnezeu. Hristos a demonstrat
dumnezeirea Sa prin minuni, inclusiv prin învierea din morţi. Nici o
altă ipoteză nu poate explica aceste fapte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu